Furtuna de iubire

   Fugeam in disperare spre necunoscut.Incercam sa caut o carare ,dar nimic.Totul din jurul meu consta in intuneric si pustietate.Nu aveam idee cum am ajuns in locul in care eram si sincera sa fiu,nici nu ma prea  interesa in acel moment..singurul lucru la care ma gandeam era faptul ca in ziua ce urma aveam un test oribil la chimie iar eu nu am nici cea mai vaga idee despre ce ar trebui sa stiu,si mai rau,faptul ca nu stiam cum sa plec acolo.Bine,daca tinem cont de faptul ce eu urasc chimia si ca oricat m-as stradui nu am sa reusesc NICIODATA sa o inteleg,cea mai importanta idee era: CUM AJUNG ACASA? In incercarea de a ma calma am inceput sa cant in timp ce paseam prin necunoscut,imi era cam frica de intuneric,dar era mai bine asa..daca vedeam pe unde sunt probabil m-as fi panicat mai tare ...Si am tot mers,si am tot cantat,si cand credeam ca am sa merg cantand la nesfarsit ... stai,poftim?sa cant?eu nu am voce...... am continuat in acelasi ritm pana brusc,am alunecat intr-o balta.Ma simteam atat de singura si de neajutorata,incercam sa ma curat de noroi si eram atat de speriata incat imi ridicam capul din pamant la fiecare adiere a vantului ,apoi m-am proptit de un copac si m-as asezat pe jos...imi imaginam ca poate daca am sa adorm,a doua zi am sa ma trezesc acasa...
  In timp ce imi imaginam ce bine era daca as fi fost acasa,am inceput sa aud un glas pierdut .." iubire , dragoste , sentimente".. aceste cuvinte se auzeau neincetat,cand mai tare,cand mai incet..nu intelegeam nimic.Vantul a inceput sa bata mai tare si pentru un moment glasul nu s-a mai auzit,iar apoi brusc a inceput ..iar.."iubire,dragoste,sentimente,adevar,realitate" ... si a continuiat toata noaptea..nu inetelegeam...am adormit cu ochii in lacrimi,ghemuita si foarte speriata langa acelasi copac ..M-am trezit a doua zi cu imaginea unui baiat in mintea mea..Totul in jurul meu era atat de pasinc si de linistitor incat nici eu nu credeam ca in noaptea ce tocmai trecuse,glasul acela m-a speriat atat de tare...
  M-am ridicat in fund si m-am sprijinit de copacul din spatele meu,se pare ca era un mar destul de frumos care mi-a tinut de urat toata noaptea...am inceput sa ma gandesc la acel glas si la baiatul din mintea mea...

Si asta se intampla acum aproape 11 luni..

 Acum sunt acasa si sunt fericita.Nu sunt speriata si nu mai trebuie sa ma gandesc "de ce eu?","de ce acum?" si asta pentru ca te am pe tine.Am inteles totul acum......baiatul din mintea mea erai tu si acel glas,ei bine,era vocea inimii mele,care se pare ca nu a dat gres,de aceasta data..iar acum nu mai sunt nevoita sa visez la baitul viselor mele,si sti de ce?Pentru ca il am si e doar al meu!